Știm cu toții cât de importante sunt jocurile de memorie și inteligență pentru educația copiilor, iar prezența acestora în programa de învățământ crește randamentul cursurilor și sporește rezultatele pe termen lung.
Din păcate, comunicarea devine deficitară din cauza jocurilor electronice pe care copiii le practică și aceștia necesită din ce în ce mai multă atenție și ajutor.
Tocmai de aceea, acum 6 ani Ministerul Educației a decis să ofere copiilor o altfel de educație și timp de o săptămână activitățile extracurriculare și extrașcolare iau locul orelor de curs.
Părinți, bunici, prieteni, cu toții ne bucurăm de șansa pe care o au copiii de a se dezvolta armonios, cursiv și prin metode adaptate nevoilor secolului din care facem parte.
Copiii, de la mic la mare, au oportunitatea de a socializa mai mult, de a afla lucruri noi prin activități interactive și distractive, chiar și oportunitatea de a se plimba cu microbuzul școlii.
Printre aceste activități se numără atelierele de arhitectură, punerea în scenă a unei povestiri din literatură, vizite la muzee, activități sportive, ieșiri în aer liber, concursuri de poze și multe altele.
De asemenea, sunt tot mai căutate jocurile precum șahul, quoridor, dame, abalone care stimulează memoria, gândirea analitică și perspicacitatea. Mai mult decât atât, cu astfel de jocuri copiii participă la concursuri precum „Mind lab” care sunt preferate datorită puterii de dezvoltare a abilităților de comunicare, creativitate, cooperare, spirit de echipă, răbdare, concentrare, voință și perseverență.
„Școala trebuie adaptată la copii, nu copiii adaptați școlilor.” – Alexander Sutherland
Cu susținere deplină, Bervolo urează copiilor bucurii și împliniri!