Începând de azi, 12 octombrie, persoanele majore cetățeni ai Uniunii Europene au la dispoziție 2 săptămâni să se înscrie în programul DiscoverEu unde pot câștiga bilete gratuite pentru călătoriile cu trenul. Acestea vor fi valabile timp de o lună pe tot teritoriul Europei.
Acest proiect încurajează tinerii să descopere Europa iar înscrierile se vor încheia în data de 26 octombrie 2021.
“Ești cetățean al Uniunii Europene și ai 18 ani? DiscoverEU își oferă șansa de a merge într-o călătorie care îți va permite să experimentezi libertatea de circulație în UE, să descoperi diversitatea Europei, să afli mai multe despre patrimoniul cultural și istoria acesteia și să intri în contact cu oameni de pe tot continentul”, apare, mai exact, pe site-ul programului.
Excepție de la regulile programului, în acest an se pot înscrie “și tinerii care au fost eligibili în cadrul celor două runde din 2020 anulate din cauza pandemiei de COVID-19”.
Condiții de participare
1. Participanții să fie născuți între 1 iulie (inclusiv) și 31 decembrie 2003 (inclusiv)
2. Să aibă cetățenia uneia din țările care fac parte din UE la data luării deciziei de atribuire
3. Să completeze corect formularul, precizând numărul cărții de identitate sau al pașaportului.
Unde și când se poate călători
Câștigătorii pot călători într-una sau mai multe țări europene cel puțin o zi și cel mult 30 de zile.
Perioada în care vor putea face călătoria cei selecționați e cuprinsă între 1 martie 2022 și 28 februarie 2023. Călătoria se poate face, de principiu, cu trenul, dar cei interesați pot călători, în cazul în care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate ori izolate, și cu ajutorul altor mijloace de transport (de exemplu, feriboturi și autobuze).
Atenție! Beneficiarii programului DiscoverEU pot călători numai la clasa a doua.
În contextul pandemiei de coronavirus, care a îngreunat deplasările între țări, autoritățile europene au stabilit acum un an că tinerii care au câștigat excursii europene gratuite în 2019 le-au putut organiza până în vara acestui an. După cum este subliniat pe site-ul dedicat programului, “ de la lansarea DiscoverEU, în iunie 2018, aproape 70.000 de tineri au primit permise de călătorie”.
Bervolo, shopping mereu la îndemână!
