Printre cele mai cunoscute poezii de toamnă se regăsește și cea a lui Nichita Stănescu „Emoție de toamnă” care stă pe buzele tuturor oamenilor iubitori cultură.
Emoție de toamnă – Nichita Stănescu
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare.
Lasă-mi toamnă – Ana Blandiana
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.
Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie. Lasă, toamnă-n aer păsări, Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse Urlete de ciocârlii.
Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă
Măria Ta, votăm cu cine vrei, dar lasă-ne să trăim!
Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
Afară-i toamnă – Mihai Eminescu
Afară-i toamnă, frunza împrăştiată,
Iar vântul zvârlă-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jeţ de gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
De odată aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.
Nervi de toamnă – George Bacovia
E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
TOAMNA – de Otilia Cazimir
Trece vântul prin copacii goi
Și zvârle cu castane-n noi.
Dar în liniștea din umbra lui,
Nu-i raspunde glasul nimanui.
Doar o frunză-a mai foșnit, departe,
Ca o filă-ntoarsă dintr-o carte.
Toamna – de Octavian Goga
Val de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina.
Firelor de lămâiță
Li se usucă rădăcina.
Peste creătet de dumbravă
Norii suri iăi poartă plumbul.
Cu podoaba zdrențuită
Tremură pe câmp porumbul.
Și cum de la miază-noapte
Vine vântul fără milă,
De vifornița păgână
Se-ndoiesc nuci bătrâni,
Plange-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii
Ce te legeni – Mihai Eminescu
Ce te legeni codrule
Fără ploaie, fără vânt
Cu crengile la pământ? – De ce nu m-aș legăna?
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește.
Bate vântul frunza-n dungă
Căntăreții mi-i alungă
Bate vântul dintr-o parte Iarna-i ici vara-i departe!
Bervolo.ro shopping mereu la îndemână!