Copiii sunt alinarea sufletului, bucuria părinților și a bunicilor. Copilăria este și va fi întotdeauna o perioadă importantă din viața unui persoane. Fă copiii fericiți!
Citate despre copii
- „Pentru copii, dragostea înseamnă timp.” – John Crudele
* - „Așa eram cu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea și pământul, măcar să zică cine ce-a zice.” – Ion creangă – Copilărie
* - „Copii sunt mâinile cu ajutorul cărora atingem cerurile.” – Henry Ward Beecher
* - „Copiii sunt unica putere care te împinge să mergi înainte chiar și atunci când în interiorul tău nu vrei decât să te oprești. Ce greșeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el visuri minuscule!” – George Enescu
* - „Există locuri în inimă despre care nici măcar nu știi că există până când nu iubești un copil. – Anne Lamott*
- „Cel mai mult imi doresc ca ai mei copii să știe cât de mult îi iubesc și nu va conta vârsta pe care o vor avea, eu voi fi mereu alături de ei și îi proteja.”
* - „Dacă vrei să crești un copil bun, petrece de două ori mai mult timp cu el și cheltuie jumătate din banii pe care îi cheltui acum.”
* - „Felul în care le vorbim copiilor noștri devine, în timp, vocea lor interioară.” Peggy O’Mara
* - „Copiii sunt unica putere care te împinge să mergi înainte chiar și atunci când în interiorul tău nu vrei decât să te oprești.”
* - „Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință. Înseamnă să fii atât de mic încât spiridușii să-ți șoptească la ureche.” – Francis Thompson
* - „În ochii și zâmbetul unui copil se reflectă întregul miracol al creației divine.”- Chaitanya
* - „Există întotdeauna în copilăria noastră un moment când ușa se deschide și lasă să intre viitorul.” – Deepak Chopra
* - „Copilăria este regatul unde nu moare nimeni. – Stephanie Meyer
* - „Cel mai bun pe care un tată îl poate face pentru copiii săi este să o iubească pe mama lor.” – Theodore Hesburgh
* - „Copiii nu-și amintesc ceea ce încerci să îi înveți. Ei își amintesc ceea ce au văzut că ai făcut tu.” – Henson
Bervolo.ro shopping mereu la îndemână!
