Selectează o Pagină

Copiii așteaptă în fiecare an sosirea lui Moș Nicolae. Își lustruiesc ghetuțele și scriu scrisori cu mult înainte în care povestesc cât de cuminți au fost, dar și ce cadouri își doresc.

Povestea lui Moș Nicolae

Ca oricare altă poveste și aceasta începe cu a fost o dată ca niciodată… un băiețel pe nume Nicolae. Acesta încă din copilărie s-a remarcat prin credința, bunătatea și dragostea pe care o purta semenilor lui, dar mai ales pentru copii. De fiecare dată când avea ocazia facea lucruri extraordinare pentru cei aflați la nevoie, fiind considerate adevărate miracole.

În timpul adolescenței, se spune că Moș Nicolae a moștenit o avere atât de mare, încât nu știa ce să facă cu ea. Fiind o persoană foarte milostivă, dorința lui cea mai mare a fost să îi ajute pe cei mai puțin norocoși decât el: și-a propus să transforme visurile acestora în realitate. Cu toate acestea, știind cât de măndrii sunt sătenii și că nu vor accepta ajutorul oferit de el, Moș Nicolae s-a hotărât să îi ajute în secret.

Pentru a nu fi recunoscut, acesta acționa pe timp de noapte deghizat și livra oamenilor haine, bani, mâncare. Dintre toți pe care i-a ajutat, Nicolae s-a apropiat mai mult de o familie săracă cu trei fiice. Tatăl acestora era tare supărat că din cauza lipsei banilor, nu își poate mărita cele trei fete.

Având posibilitatea materială să îi ajute, în apropierea nunții fiicei celei mai mari, Moș Nicolae a lăsat la ușa tatălui un săculeț cu bănuți de aur. Bineînțeles, familia a fost în extaz la descoperirea sacului la ușă.

La nunta celei de a doua fiică, Nicolae a procedat la fel cu familia nevoiașă. Bucurie mare pentru toți, însă nu știau cui să îi mulțumească pentru că binevoitorul nu se arăta deloc.

Când a urmat nunta celei de a traia fată, tatăl și-a propus să stea la pândă pentru a vedea cine este îngerul păzitor. Zis și făcut. De data aceasta, Nicolae a aruncat săculețul cu bănuți pe fereastra deschisă. Tatăl urmărind orice mișcare, a văzut cele întâmplate și l-a urmărit pe Nicolae până i-a ieșit în cale.

Băiatul fiind foarte jenat i-a cerut acestuia să nu spună sătenilor că lui i se datorează toate gesturile de binefacere. Tatăl a promis, însă de ferire nu a putut să se abțină și cu prima ocazie a împărtășit secretul. Vestea s-a răspândit prin sat și așa a aflat toată lumea cine este îngerul care i-a ajutat la necaz.

Legenda spune că Moș Nicolae vine în fiecare an în noaptea de 5 spre 6 decembrie și recompensează toții copiii care au fost cuminți peste an. Celor mici le lasă în ghetuțe nuci, portocale, dulciuri, iar celor care nu au ascultat de părinți le lasă în dar o nuielușă.

În onoarea faptelor bune făcute de acesta, în decembrie de Sfântul Nicolae, în multe țări din întreaga lume se oferă cadouri copiilor.

Bervolo.ro shopping mereu la îndemână!