Anul școlar 2020 – 2021 a început diferit față de alți ani. Copiii au intrat pe porțile școlii cu măști de protecție împotriva virusului Covid și au păstrat distanța cum au putut mai bine.
Din păcate prezența la cursuri nu a fost de lungă durată, directorii fiind nevoiți să mute orele în mediul online și chiar să închidă școlile la ordinul ministrului educației. Structura anului școlar s-a urmat în tocmai până acum, urmând ca în câteva zile școlarii să aibă vacanță intersemestrială în perioada 30 ianuarie 2021 – 7 februarie 2021.
Sperăm ca la finele acestor zile libere, decizia ministerului să fie favorabilă astfel încât copiii să se întoarcă în bănci și să socializeze cu prietenii.
Bervolo.ro shopping mereu la îndemână!
